In M.Of. nr. 344 din data de 22 mai 2009 a fost publicat Ordinul nr. 1.059/555/306/2009 privind abrogarea Ordinului ministrului economiei si finantelor, al ministrului transporturilor si al ministrului dezvoltarii, lucrarilor publice si locuintei nr. 915/465/415/2008 pentru aprobarea conditiilor contractuale generale si speciale la incheierea contractelor de lucrari, publicat in M.Of. nr. 424 si 424 bis din 5 iunie 2008.
Contractele de lucrari care intra sub incidenta O.U.G. nr. 34/2006 seincheiau, incepand cu data de 1 iulie 2008, pana la abrogarea Ordinului mentionat, utilizand modelele de contract anexate la acesta. Practic, anexele la Ordinul nr. 915/465/415/2008 contineau conditiile contractuale generale si speciale pe care autoritatile contractante aveauobligatia de a le folosi la incheierea unui contract de lucrari, dupa cum urmeaza:
- Anexa nr. 1a – Conditii de Contract pentru Constructii, pentru cladiri si lucrari ingineresti proiectate de catre beneficiar;
- Anexa nr. 1b – Conditii Speciale Obligatorii pentru Conditii de Contract pentru Constructii;
- Anexa nr. 2a – Conditii de Contract pentru Echipamente si Constructii inclusiv Proiectare pentru echipamente electrice si mecanice, si pentru cladiri si lucrari ingineresti proiectate de catre antreprenor;
- Anexa nr. 2b – Conditii Speciale obligatorii pentru FIDIC Galben 1999;
- Anexa nr. 3a – Forma scurta de contract;
- Anexa nr. 3b – Conditii Speciale obligatorii pentru Forma Scurta de Contract.
Conditiile generale reprezentau in fapt traducerea in limba romana a urmatoarelor carti FIDIC publicate de Federatia Internationala a Inginerilor Consultanti in anul 1999:
- Cartea Rosie – vizand contractele pentru cladiri si lucrari ingineresti proiectate de beneficiar;
- Cartea Galbena – vizand contractele pentru echipamente electrice si mecanice, pentru cladiri si lucrari ingineresti proiectate de catre antreprenor;
- Cartea Verde – vizand forma scurta a contractului.
In schimb, conditiile speciale obligatorii reprezentau acele conditii considerate necesare pentru armonizarea conditiilor generale cu legislatia romana.
In concluzie, de la data publicarii in Monitorul Oficial a Ordinului nr. 1.059/555/306/2009, autoritatile contractante nu mai au obligatia de a folosi conditiile contractuale mentionate mai sus la incheierea contractelor de lucrari.