In M.Of. nr. 212 din data de 16 martie 2020 a fost publicat Decretul Presedintelui Romaniei nr. 195/2020 privind instituirea starii de urgenta pe teritoriul Romaniei (Decretul nr. 195/2020).

Prin Decret se instituie starea de urgenta pe intreg teritoriul Romaniei, pe o durata de 30 de zile, fiind stabilite masuri de prima urgenta atat cu aplicabilitate directa si imediata, cat si masuri cu aplicabilitate graduala, pentru prevenirea raspandirii COVID-19 si realizarea managementului consecintelor, raportat la evolutia situatiei epidemiologice.

Masurile de prima urgenta cu aplicabilitate directa includ si masuri referitoare la domeniul economic si domeniul sanatatii, care reglementeaza posibilitatea mai multor autoritati de a achizitiona in mod direct materiale si echipamente necesare combaterii epidemiei cauzate de COVID-19, dupa cum urmeaza:

  • directiile de sanatate publica vor achizitiona materiale necesare in perioada pandemiei prin procedura de achizitie directa, sumele necesare fiind asigurate prin transferuri de la Ministerul Sanatatii;
  • unitatile sanitare vor achizitiona materiale si medicamente necesare in perioada pandemiei prin procedura de achizitie directa, sumele necesare fiind asigurate prin transferuri de la Ministerul Sanatatii;
  • autoritatile publice centrale si entitatile juridice in care statul este actionar majoritar vor putea achizitiona in mod direct materiale si echipamente necesare combaterii epidemiei cauzate de COVID-19;
  • ministerele cu sistem de sanatate propriu au posibilitatea de a realiza achizitii directe pentru unitatile sanitare proprii atat din bugetele ministerelor de resort, cat si din cele ale unitatilor sanitare.

Spre deosebire de O.U.G. nr. 11/2020 care reglementa achizitia centralizata a produselor aferente stocurilor de urgenta medicala de catre Oficiul National pentru Achizitii Centralizate, prin procedura de negociere fara publicare prealabila a unui anunt de participare, Decretul nr. 195/2020 instituie fie posibilitatea, fie obligatia de a achizitiona in mod direct materialele si medicamentele necesare in perioada pandemiei COVID-19 direct de catre directiile de sanatate publica si unitatile sanitare.

Decretul nr. 195/2020 prevede totodata ca vor fi asigurate in bugetul Ministerului Sanatatii sumele necesare pentru achizitiile realizate de directiile de sanatate publica si de unitatile sanitare.

Preturile medicamentelor achizitionate de catre unitatile sanitare pentru tratarea pacientilor cu COVID-19 pot depasi preturile maximale aprobate de Ministerul Sanatatii. Insa, pe perioada starii de urgenta se pot plafona preturile la medicamente si aparatura medicala, iar autoritatile publice centrale pot rechizitiona unitati de productie a materialelor si echipamentelor necesare combaterii raspandirii infectiilor cu COVID-19.

O alta prevedere importanta pentru achizitiile publice realizate din fonduri europene este posibilitatea beneficiarilor de fonduri europene afectati de adoptarea masurilor de urgenta de a decide, impreuna cu autoritatile de management/organismele intermediare, sa suspende contractele de finantare incheiate.

Textul integral al Decretului Presedintelui Romaniei nr. 195/2020 este disponibil aici:

https://www.avocat-achizitii-publice.ro/2020/03/decretul-presedintelui-romaniei-nr-195-2020-privind-instituirea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei/

Similar articles

New amendments of the public procurement law (Text in Romanian)

In M.Of. nr. 483 din data de 24 mai 2024 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/2024 pentru modificarea si abrogarea unor prevederi din acte normative in domeniul achizitiilor publice si achizitiilor sectoriale (OUG nr. 52/2024). Modificarile vizeaza, asadar,  inclusiv Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice (Legea nr. 98/2016), in scopul asigurarii …

Read article

New thresholds for public procurement and concessions (Text in Romanian)

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L din data de 16 noiembrie 2023 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2023/2495, nr. 2023/2496, nr. 2023/2497 si nr. 2023/2510 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE si 2009/81/CE, ale Parlamentului European si ale Consiliului, in ceea ce priveste pragurile de aplicare pentru …

Read article