In M.Of. nr. 220 din data de 30 martie 2017 a fost publicata Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 7/2017 referitoare la pronuntarea unei hotarari prealabile, prin care sa se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept vizand investirea cu formula executorie a biletului la ordin in lumina dispozitiilor art. VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila si a unor acte normative conexe.
In contextul modificarii succesive a prevederilor legale referitoare la executarea silita, unele instante au procedat la admiterea cererilor de investire cu formula executorie a titlurilor de credit, in timp ce altele au dispus respingerea ca inadmisibile/lipsite de obiect sau de interes a cererilor de investire cu formula executorie a biletelor la ordin.
Pentru a preintampina perpetuarea unei practici neunitare si avand in vedere ca:
- trimiterea din partea finala a art. 61 din Legea nr. 58/1934 la procedura de investire cu formula executorie nu constituie o conditie de fond prevazuta de lege pentru ca un bilet la ordin sa fie considerat titlu executoriu, ci o simpla formalitate pentru punerea in executare silita a acestuia, care urmeaza a fi analizata de instanta in etapa incuviintarii executarii silite;
- procedura de executare silita a fost simplificata prin modificarile legislative in sensul in care incuviintarea executarii silite include si aplicarea formulei executorii,
Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca investirea cu formula executorie a biletului la ordin se face in cadrul procedurii de incuviintare a executarii silite, iar nu ca o etapa prealabila distincta.
Potrivit art. 521 alin. (4) din Codul de procedura civila, dezlegarea data chestiunilor de drept este obligatorie la nivel general dupa publicarea acesteia in Monitorul Oficial si pana la data modificarii, abrogarii sau constatarii neconstitutionalitatii dispozitiei legale care a facut obiectul interpretarii.