In M.Of. nr. 493 din data de 16 iulie 2009 a fost publicata Legea nr. 261/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii. Legea va intra in vigoare in termen de 90 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei.

Ordonanta a fost aprobata cu modificari si completari care vizeaza, in principal, urmatoarele aspecte:

  •  etapele procedurii de autorizare a executarii lucrarilor;
  •  actele autoritatii pentru protectia mediului;
  •  emiterea autorizatiei de construire;
  •  lucrarile de interventie urgente;
  •  emiterea avizelor/acordurilor;
  •  lucrarile care pot fi executate fara autorizatie de construire;
  •  autorizatia de desfiintare;
  •  raspunderi si sanctiuni;
  •  obligatia de plata catre Casa Sociala a Constructorilor;
  •  scutiri de la plata taxei de autorizare;
  •  definitiile termenilor de specialitate.

De asemenea, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 se vor actualiza  in termen de 90 de zile de la data publicarii Legii nr. 261/2009 in Monitorul Oficial al Romaniei.

Etapele procedurii de autorizare a executarii lucrarilor

Procedura de autorizare incepe odata cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism si cuprinde urmatoarele etape:

  •  emiterea certificatului de urbanism;
  •  emiterea punctului de vedere al autoritatii competente pentru protectia mediului pentru investitiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului;
  •  notificarea de catre solicitant a autoritatii administratiei publice competente cu privire la mentinerea solicitarii de obtinere  a autorizatiei de construire, pentru investitiile la care autoritatea competenta pentru protectia mediului a stabilit necesitatea evaluarii impactului asupra mediului  si a emis  indrumarul conform legislatiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice  si private asupra mediului;
  •  emiterea avizelor si acordurilor, precum si a actului administrativ al autoritatii pentru protectia mediului competente privind investitiile evaluate din punctul de vedere al impactului asupra mediului;
  •  elaborarea documentatiei tehnice necesare pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii;
  •  depunerea documentatiei pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii la autoritatea administratiei publice competente;
  •  emiterea autorizatiei de construire.

Se pot emite autorizatii de construire si fara documentatii de amenajare a teritoriului si de urbanism aprobate, pentru urmatoarele categorii de lucrari:

  •  lucrari de supraetajare a cladirilor cu  inca un nivel, o singura data, in suprafata de maxim 20% din suprafata construita desfasurata a cladirilor, cu conditia situarii acestora  in afara zonelor construite protejate sau a zonelor de protectie a monumentelor, dupa caz;
  •  lucrari de extindere a cladirilor sociale, de invatamant, de sanatate, de cultura si administrative apartinand domeniului public si privat al statului  si unitatilor administrativ-teritoriale, daca extinderea se incadreaza in prevederile regulamentului local de urbanism aferent planului urbanistic general  – PUG sau planului urbanistic zonal  -PUZ, aprobat, in vigoare;
  •  schimbarea  folosintei constructiilor existente, daca noua folosintacorespunde prevederilor regulamentului local de urbanism aferent planului urbanistic general  – PUG sau planului urbanistic zonal  -PUZ, aprobat, in vigoare.

Autorizatia de construire se emite  in baza documentatiilor tehnice – D.T. cu continut simplificat, pentru urmatoarele categorii de lucrari:

  •  imprejmuiri  si mobilier urban, amenajari de spatii verzi, parcuri, locuri de joaca si agrement, piete  si alte lucrari de amenajare a spatiilor publice;
  •  organizarea de tabere de corturi, casute sau de rulote;
  •  lucrari  de constructii cu caracter provizoriu precum chioscuri, tonete, cabine, spatii de expunere, corpuri si panouri de afisaj, etc.

Actele autoritatii pentru protectia mediului

Autoritatea pentru protectia mediului poate emite puncte de vedere reprezentand documente scrise emise de aceasta dupa etapa de evaluare initiala, respectiv dupa etapa de incadrare a investitiei in procedura de evaluare a impactului asupra mediului, sau acte administrative constand in acordul de mediu sau avizul Natura 2000.

Emiterea autorizatiei de construire

Documentatia pentru autorizarea executarii lucrarilor pe baza careia se emite autorizatia de construire trebuie sa cuprinda printre altele:

  •  atat  copia legalizata a  titlului asupra imobilului, terenului si/sau constructiei, cat si, dupa caz, extrasul de plan cadastral  si extrasul de carte funciara de informare actualizate la zi,  in cazul  in care legea nu dispune altfel;
  •  avizele  si acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, punctul de vedere al autoritatii competente pentru protectia mediului  si, dupa caz, actul administrativ al acesteia;
  •  dovada privind achitarea taxelor aferente certificatului de urbanism si a autorizatiei de construire.

Persoanele fizice care  au atributii in  verificarea documentatiilor si elaborarea/emiterea autorizatiilor de construire raspund material, contraventional, civil  si penal, dupa caz, pentru nerespectarea urmatoarelor termene:

  •  termenul de emitere a autorizatiei, respectiv 30 de zile de la data depunerii documentatiei; si
  •  termenul pentru notificarea solicitantului in situatia depunerii unei documentatii tehnice incomplete, respectiv 5 zile de la data inregistrarii.

Lucrarile de interventie urgente

In cazul constructiilor care prezinta pericol public, autorizatia de construire pentru executarea lucrarilor de interventie in prima urgenta se emite imediat de catre autoritatea administratiei publice competente cu respectarea legislatiei aplicabile, precum si a legislatiei privind impactul asupra mediului. Lucrarile referite constau, in principal, in:  sprijiniri ale elementelor structurale/nestructurale avariate, demolari partiale  si consolidari la structura de rezistenta, obligatorii  in cazuri de avarii, accidente tehnice, calamitati ori alte evenimente cu caracter exceptional.

Documentatiile tehnico-economice corespunzatoare fiecarei faze de proiectare,  respectiv  expertiza tehnica, studiu de fezabilitate /documentatie de avizare, documentatie tehnica (D.T.), proiect tehnic (P.T.), detalii de executie (D.E.) vor fi elaborate si aprobate pe parcursul sau la  incheierea executarii lucrarilor, cu respectarea avizelor  si acordurilor, precum  si, dupa caz, a actului administrativ al autoritatii competente pentru protectia mediului.

Emiterea avizelor/acordurilor

Institutiile si operatorii economici abilitati prin lege sa emita avizele/acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, au urmatoarele obligatii:

  •  sa stabileasca continutul-cadru al documentatiilor specifice necesare pentru emiterea avizelor/acordurilor, precum  si lista altor documente  si conditii specifice necesare si sa le  puna la dispozitia publicului  si autoritatilor administratiei publice competente pe pagina proprie de internet si prin afisare la sediu;
  •  sa emita avizele/acordurile,  in termen de maxim 15 zile de la data inregistrarii cererii/documentatiei specifice complete (cu exceptia autoritatii pentru protectia mediului competente care va emite acte cu respectarea legislatiei specifice in materie).

Lucrarile care pot fi executate fara autorizatie de construire

Pot fi executate fara a fi necesara  obtinerea autorizatiei de construire anumite lucrari care nu modifica structura de rezistenta si/sau aspectul arhitectural al constructiilor, printre care si:

  •  lucrarile de reparatii, inlocuiri ori reabilitari fara modificarea calitatii si formei arhitecturale a elementelor de fatada, daca aceste lucrari nu se executa la constructiile reprezentand monumente istorice, astfel:
    •  finisaje interioare  si exterioare  – tencuieli, placaje, altele asemenea;
    •  trotuare, ziduri de sprijin ori scari de acces;
    •  lucrari de reabilitare energetica a anvelopei si/sau a acoperisului – daca nu se schimba sistemul constructiv al acestuia, respectiv terasa/sarpanta  – la cladiri de locuit individuale cu cel mult 3 niveluri, care nu sunt monumente istorice clasate sau in curs de clasare, respectiv situate in afara zonelor de protectie a monumentelor si/sau a zonelor construite protejate stabilite potrivit legii.
  •  lucrari de compartimentare provizorie nestructurala.

Autorizatia de desfiintare

Autorizatia de desfiintare se emite in aceleasi conditii ca si autorizatia de construire, fara a mai fi insa necesara emiterea punctului de vedere sau al actului administrativ de catre autoritatea competenta pentru protectia mediului.

Raspunderi si sanctiuni

Refuzul emiterii certificatului de urbanism constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei.

Totodata, vor putea fi desfiintate pe cale administrativa, fara emiterea unei autorizatii de desfiintare, fara sesizarea instantelor judecatoresti  si pe cheltuiala contravenientului, urmatoarele categorii de constructii:

  •  constructiile executate fara autorizatie de construire pe terenuri apartinand domeniului public sau privat al statului; si
  •  constructiile,  lucrarile  si amenajarile cu caracter provizoriu executate pe terenuri apartinand domeniului public sau privat al judetelor, municipiilor, oraselor si comunelor.

Plangerea impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nu suspenda masura desfintarii lucrarilor de constructii mentionate mai sus.

Obligatia de plata catre Casa Sociala a Constructorilor

A fost abrogata dispozitia legala potrivit careia investitorii sau proprietarii aveau obligatia de a vira  Casei Sociale a Constructorilor o cota in cuantum de 0,5% din valoarea devizului de constructii.

Scutiri de la plata taxei de autorizare

Este scutita de taxa de autorizare emiterea autorizatiei de construire/desfiintare pentru executarea lucrarilor la lacasuri de cult ori la monumente istorice clasate ori aflate  in curs de clasare, indiferent de proprietar, cu exceptia celor in care se desfasoara activitati comerciale.

Definitiile termenilor de specialitate

A fost modificata definitia “lucrarilor de modificare”. Astfel, acestea constau in acele  lucrari de interventii asupra elementelor constructive, structurale  si/sau nestructurale, avand ca efect modificarea totala sau partiala a acestora.

Lucrarile de modificare pot fi impartite in doua categorii:

  •  lucrarile de modificare structurala, din care fac parte,  in principal, lucrarile de consolidare, de supraetajare  si/sau de extindere a constructiei; si
  •  lucrarile de modificare nestructurala, din care fac parte, in principal, lucrarile de amenajari interioare  si recompartimentari usoare, care nu afecteaza in mod semnificativ structura de rezistenta a constructiei  si pentru care este necesar avizul prealabil al unui proiectant autorizat.

Pentru executarea lucrarilor de modificare, cu exceptia lucrarilor de compartimentare provizorii, nestructurale, este necesara emiterea unei autorizatii de construire cu respectarea dispozitiilor legale aplicabile.

Similar articles

Confidențialitate vs. transparență și termenul de contestare în achiziții publice. Armistițiul CJUE (Text in Romanian)

Iulia Vass Alexandra Mititelu   Prin Hotărârea din data de 17 noiembrie 2022 pronunțată în Cauza C-54/21, Curtea de la Luxemburg a antamat o problemă spinoasă în materia remediilor în achiziții publice – conflictul juridic dintre obligația respectării confidențialității ofertelor, pe de o parte, și obligația de a asigura transparența procedurilor, prin acordarea accesului la …

Read article

New amendments of the public procurement remedies law (Text in Romanian)

In M.Of. nr. 697 din data de 12 iulie 2022 a fost publicata Legea nr. 208/2022 pentru modificarea si completarea Legii nr. 98/2016 privind achizitiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrari si concesiunile de servicii, precum si a Legii nr. 101/2016 privind remediile si caile de atac …

Read article