In M.Of. nr.  459 din data de 6 iulie 2010 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 75/2010 privind modificarea  si completarea

Legii concurentei nr. 21/1996.

Ordonanta a fost adoptata in scopul declarat de a crea cadrul procedural necesar pentru a da eficienta drepturilor pe care autoritatea nationala de concurenta le are in virtutea reglementarilor europene si  va intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.

Completarile si modificarile vizeaza, in principal, urmatoarele aspecte:

  •  dispozitiile generale;
  •  practicile anticoncurentiale;
  •  concentrarile economice;
  •  organizarea si functionarea Consiliului Concurentei;
  •  sanctiunile.

Dispozitiile generale

Potrivit modificarii, prevederile legii concurentei  se aplica actelor  si faptelor care restrang, impiedica sau denatureaza concurenta si care sunt savarsite de:

  •  intreprinderi sau asociatii de intreprinderi;
  •  autoritatile si institutiile administratiei publice centrale sau locale.

Astfel, notiunea de “agent economic” este inlocuita cu cea de “intreprindere”. De  asemenea,  se introduce definitia notiunii de “intreprindere”, prin aceasta intelegandu-se orice entitate angajata intr-o activitate economica, adica o activitate constand in oferirea de bunuri sau de  servicii pe o piata data, independent de  statutul  sau juridic  si de modul de finantare.

In plus,  se elimina prevederea potrivit careia legea concurentei nu  se aplica: pietei muncii  si relatiilor de munca; pietei monetare  si pietei titlurilor de valoare, in masura in care libera concurenta pe aceste piete face obiectul unor reglementari speciale.

Nu in ultimul rand,  se prevede in mod expres  calitatea de autoritate nationala in domeniul concurentei a  Consiliului Concurentei,  acesta facand aplicarea dispozitiilor art. 101  si 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (denumit in continuare  “TFUE”) in conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea  in aplicare a normelor de concurenta prevazute la articolele 81  si 82 din tratat,  in cazurile  in care actele  sau faptele  intreprinderilor  sau asociatiilor de  intreprinderi pot afecta comertul dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Practicile anticoncurentiale

Noua reglementare elimina regimul exceptarii individuale, iar in privinta exceptarii pe categorii, face trimitere la regulamentele de exceptare pe categorii ale Consiliului Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene.

Totodata, se instituie prezumtia relativa potrivit careia una sau mai multe intreprinderi nu  se afla in pozitie dominanta,  in  situatia  in care cota  sau cotele cumulate pe piata relevanta,  inregistrate  in perioada  supusa analizei, nu depasesc 40%.

De asemenea, potrivit Ordonantei, prevederile art. 5 alin. (1) din Lege nu se aplica, in situatiile in care:

  •  cota de piata cumulata detinuta de partile la o  intelegere nu depaseste  10% pe niciuna dintre pietele relevante afectate de intelegere, atunci cand aceasta este  incheiata intre  intreprinderi care sunt concurenti, existenti sau potentiali, pe una dintre aceste piete;
  •  cota de piata detinuta de fiecare dintre partile la o  intelegere nu depaseste 15% pe niciuna dintre pietele relevante afectate de intelegere, atunci cand aceasta este  incheiata intre  intreprinderi care nu  sunt concurenti, existenti  sau potentiali, pe niciuna dintre aceste piete;
  •  in  ipoteza  in care este dificil  sa se  stabileasca daca este vorba de o intelegere intre concurenti sau intre neconcurenti, se aplica pragul de 10%.

Pragurile referite  se reduc la 5%  atunci cand pe o piata relevanta concurenta este restransa de efectul cumulativ al unor  intelegeri de vanzare de bunuri  sau de  servicii  incheiate cu diferiti furnizori  sau distribuitori.

In cazul in care cotele de piata nu depasesc pragurile de 10%, 15%, respectiv  5%, cu mai mult de 2% in cursul a 2 ani calendaristici succesivi, intelegerile nu restrang concurenta.

Nu in ultimul rand,  se instituie un termen de 6 luni in care Consiliul Concurentei  se poate adresa Curtii de Apel Bucuresti cu actiune in contencios administrativ daca autoritatile  sau institutiile administratiei publice centrale  sau locale nu  se conformeaza, in termenul  stabilit, masurilor dispuse de Consiliu. Termenul de 6 luni curge de  la data expirarii perioadei  in care autoritatea  sau institutia avea obligatia  sa se conformeze masurilor necesare restabilirii mediului concurential normal.

Concentrarile economice

In urma modificarilor  survenite, Consiliul Concurentei trebuie  sa ia in considerare la evaluarea coordonarii comportamentului concurential al intreprinderilor ramase independente care au creat o societate in comun, urmatoarele criterii:

  •  daca doua sau mai multe  societati-mama retin,  intr-o masura semnificativa, activitatile de pe aceeasi piata ca  si  societatea  in comun ori de pe o piata situata in amonte  sau  in aval fata de cea a societatii in comun ori pe o piata vecina aflata in stransa legatura cu aceasta piata;
  •  daca prin coordonarea care reprezinta consecinta directa a crearii societatii  in comun,  intreprinderile implicate au posibilitatea  de a elimina concurenta pentru o parte  semnificativa a produselor  sau a serviciilor in cauza.

Totodata, concentrarile economice care depasesc pragurile legale trebuie notificate Consiliului Concurentei inainte de punerea in aplicare si dupa:

  •  incheierea acordului;
  •  anuntarea ofertei publice; sau
  •  preluarea pachetului de control.

Organizarea si functionarea Consiliului Concurentei

Modificarile  si completarile  aduse de noua Ordonanta privesc, in  special, aspecte precum:

  •  statutul inspectorilor de concurenta – activitatea desfasurata in cadrul Consiliului Concurentei de catre inspectorii de concurenta cu studii  superioare juridice constituie vechime  in  specialitate juridica si este asimilata vechimii  in munca juridica desfasurata de consilierul juridic, potrivit prevederilor art. 7 din Legea  nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic; de asemenea, se considera vechime  in  specialitate economica, respectiv alta specialitate  si perioada  in care inspectorii de concurenta de specialitate economica sau de alta specialitate  isi desfasoara activitatea in cadrul Consiliului Concurentei;
  •  asigurarea asistentei juridice  – Consiliul Concurentei va suporta sumele necesare asigurarii asistentei juridice pentru membrii Plenului, inspectorii de concurenta si celelalte categorii de personal, in legatura cu faptele  savarsite de acestia  in exercitarea atributiilor de  serviciu; sumele respective vor fi restituite de cei pentru care au fost platite, in cazul  in care printr-o hotarare judecatoreasca definitiva s-a  stabilit vinovatia acestora ori ca fapta a fost  savarsita in afara exercitarii atributiilor de serviciu;
  •  taxa de autorizare a concentrarilor economice  – a fost modificata metoda de calcul a taxei de autorizare a concentrarilor economice, aceasta reprezentand o cota de 0,04% din cifrele de afaceri totale realizate pe teritoriul Romaniei de catre  intreprinderile implicate  in concentrarea economica autorizata, fara a depasi echivalentul  in lei al  sumei de 100.000 euro; conform reglementarii anterioare, taxa de autorizare a concentrarii economice se stabilea la o cota de 0,1% din cifra de afaceri cumulata a agentilor economici implicati in concentrarea economica autorizata;
  •  procedura de investigare – Consiliul Concurentei poate  intervieva orice persoana fizica sau juridica, care consimte la aceasta,  in scopul obtinerii de informatii privind obiectul investigatiei;
  •  derularea inspectiilor – Consiliul Concurentei desfasoara inspectii la solicitarea Comisiei Europene sau a unei alte autoritati de concurenta a unui  stat membru, in baza ordinului de inspectie emis de presedintele Consiliului Concurentei;  ordinul va indica obiectul  si scopul inspectiei, data la care incepe, sanctiunile prevazute la art. 50 si art. 54 din Legea nr. 21/1996, precum si dreptul de a ataca ordinul la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia contencios administrativ  si fiscal, in termen de 15 zile de la comunicare;  hotararea Curtii de apel este supusa recursului, care  se declara in termen de 5 zile de la comunicare;
  •  autorizarea judiciara  – alaturi de ordinul de inspectie, este necesara  si autorizarea judiciara care  se da prin incheiere de catre presedintele Curtii de Apel Bucuresti, iar nu de presedintele tribunalului astfel cum se stabilea in vechea reglementare; cererea de autorizare  se judeca in camera de  consiliu, fara citarea partilor; judecatorul se pronunta asupra cererii de autorizare  in termen de cel mult 48 de ore de la data inregistrarii cererii; incheierea se motiveaza si se comunica Consiliului Concurentei in termen de cel mult 48 de ore de la pronuntare; incheierea poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in termen de 48 de ore.
  •  comunicarile cu avocatul – in acelasi timp, comunicarile dintre intreprinderea  sau asociatia de  intreprinderi investigate  si avocatul acestora, realizate  in cadrul  si  in  scopul exclusiv al exercitarii dreptului la aparare al intreprinderii, cu conditia ca aceste comunicari sa aiba legatura cu obiectul procedurii, nu pot fi ridicate  sau folosite ca proba,  in cursul procedurilor desfasurate de Consiliul Concurentei; nu pot fi ridicate  sau folosite ca proba documentele pregatitoare intocmite de  intreprinderea  sau asociatia de  intreprinderi investigate in scopul exclusiv al exercitarii dreptului la aparare, chiar daca nu au fost trimise avocatului sau nu au fost create cu scopul de a fi trimise fizic unui avocat;
  •  respingerea plangerilor – in ipoteza in care  o plangere privind o practica anticoncurentiala nu prezinta suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei investigatii, Consiliul Concurentei o respinge, comunicand autorului decizia,  in  scris, cu precizarea motivelor,  in termen de 60 de zile de la data la care acestuia i se confirma faptul ca plangerea este completa si  indeplineste toate conditiile; reglementarea anterioara  prevedea in acest sens un termen de 30 de zile de la inregistrarea plangerii;
  •  dreptul de acces la actele procedurii de investigatie – dreptul de acces la dosar nu  se extinde asupra  secretelor de afaceri, altor informatii confidentiale  si nici asupra documentelor interne ale Consiliului Concurentei, ale Comisiei Europene sau ale autoritatilor de concurenta ale statelor membre ale Uniunii Europene; acest drept nu se extinde nici asupra corespondentei dintre Consiliul Concurentei  si Comisia Europeana sau autoritatile de concurenta ale statelor membre sau dintre acestea din urma atunci cand corespondenta este inclusa in dosarul Consiliului Concurentei; decizia presedintelui Consiliului Concurentei prin care  se permite accesul la documente, date  sau informatii confidentiale poate fi atacata la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia contencios administrativ, in termen de 15 zile de la comunicare catre partile interesate; hotararea Curtii de apel este la randul ei supusa recursului,  in termen de 5 zile de la comunicare; atacarea deciziei  suspenda procedura in fata autoritatii de concurenta pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei;
  •  notificarea concentrarilor economice – se modifica termenele in care Consiliul Concurentei are obligatia de a emite un raspuns ulterior primirii unei notificari a unei operatiuni de concentrare economica, astfel:
    •   se mentine termenul de 30 zile pentru transmiterea raspunsului in cazul in care Consiliul ajunge la concluzia ca operatiunea nu intra sub incidenta legii;
    •   termenul de 30 zile pentru emiterea deciziei de neobiectiune  se mareste la 45 zile;
    •    termenul de 30 zile pentru emiterea deciziei de deschidere a investigatiei se mareste la 45 zile;
  •  concentrare economica incompatibila  – in cazul  in care constata ca o concentrare economica a fost deja pusa in aplicare  si ca acea concentrare a fost declarata incompatibila cu mediul concurential normal, Consiliul Concurentei, prin decizie, poate:
    •     sa solicite  intreprinderilor implicate  sa dizolve entitatea rezultata din concentrare;  daca,  prin dizolvarea entitatii, nu  se poate restabili situatia existenta anterior punerii  in aplicare a concentrarii, Consiliul poate adopta orice alta masura adecvata in acest scop;
    •     sa dispuna orice alta masura adecvata pentru a  se asigura ca intreprinderile implicate dizolva concentrarea  sau iau masurile de restabilire a situatiei prevazute in decizia sa;
  •  angajamente propuse de parti  – pe durata procedurii de investigatie referitoare la posibila  savarsire a unor practici anticoncurentiale,  intreprinderile fata de care aceasta a fost declansata pot formula propuneri de angajamente, in scopul inlaturarii situatiei care a condus la declansarea investigatiei;  Consiliul Concurentei  confera, prin decizie, forta obligatorie angajamentelor propuse de intreprinderi, daca acestea sunt suficiente pentru protectia concurentei  si daca indeplinirea lor conduce la  inlaturarea  situatiei care a determinat declansarea investigatiei;  decizia Consiliului Concurentei poate fi adoptata pe o durata determinata si poate concluziona ca nu mai exista motive pentru actiunea autoritatii de concurenta; propunerile de angajamente pot fi formulate si in situatia operatiunilor de concentrare economica in  scopul compatibilizarii cu un mediu concurential normal;
  •  suspendarea executarii deciziei Consiliului Concurentei  –suspendarea executarii deciziilor Consiliului Concurentei poate fi dispusa de Curtea de Apel Bucuresti, la cerere; suspendarea  se  va dispune conditionat de plata unei cautiuni, in cuantum de 30% din amenda stabilita prin decizia atacata.

Sanctiunile

Noua reglementare instituie limite inferioare pentru amenzile aplicabile, astfel:

  •  de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totala din anul financiar anterior sanctionarii pentru fapte savarsite cu vinovatie de  intreprinderi  sau asociatii de  intreprinderi, precum: furnizarea de informatii inexacte, incomplete  sau care induc in eroare intr-o cerere, o confirmare, o notificare  sau o completare  la aceasta in legatura cu o concentrare economica, refuzul de a se supune unei inspectii, etc.;
  •  de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totala realizata in anul financiar anterior sanctionarii pentru fapte, savarsite cu vinovatie de intreprinderi  sau asociatii de intreprinderi, precum:  incalcarea prevederilor art. 5 si 6 din Lege, precum si a prevederilor art. 101 si 102 din TFUE; nenotificarea unei concentrari economice,  inainte de punerea in aplicare a acesteia, etc.

Cu titlu de exceptie, in cazul  intreprinderii  sau asociatiei de  intreprinderi nou-infiintate, care nu a  inregistrat cifra de afaceri  in anul anterior sanctionarii, aceasta va fi sanctionata cu urmatoarele amenzi:

  •  de la 20.000 lei la 2.000.000 lei, in cazul contraventiilor prevazute la art. 50 din Lege;
  •  de la 30.000 lei la 5.000.000 lei, in cazul contraventiilor prevazute la art. 51 alin. (1) din Lege.

Noua reglementare prevede  si o circumstanta atenuanta care va determina diminuarea cuantumului amenzii cu un procent cuprins intre 10%  si 25% din nivelul de baza, respectiv recunoastarea expresa de catre intreprindere a savarsirii faptei anticoncurentiale.

In acelasi timp,  se introduc contraventii  noi  care  se  sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 40.000 lei,  respectiv faptele autoritatilor  si institutiilor administratiei publice centrale si locale, constand in:

  •  furnizarea de informatii inexacte, incomplete sau care induc in eroare ori de documente incomplete  sau nefurnizarea informatiilor  si documentelor solicitate de Consiliul Concurentei in vederea analizarii plangerilor referitoare la practici anticoncurentiale  si a notificarilor privind concentrarile economice;
  •  furnizarea de informatii inexacte sau care induc in eroare, ca raspuns la o  solicitare efectuata in realizarea procedurii de examinare preliminara.

Consiliul va putea aplica conducatorului institutiei  sau autoritatii administratiei publice centrale  sau locale o amenda cominatorie de pana la 5.000 lei pentru fiecare zi de intarziere, daca nefurnizarea informatiilor solicitate persista dupa termenul stabilit de acesta.

Noua Ordonanta reglementeaza  si competenta Judecatoriei  Sectorului 1 Bucuresti pentru solutionarea plangerilor impotriva proceselor verbale prin care se aplica sanctiuni de catre inspectorii de concurenta. Hotararea judecatoriei  se poate ataca cu recurs la Tribunalul Bucuresti,  sectia contencios administrativ, in termen de 15 zile de la comunicare.

O alta noutate se refera la faptul ca  persoanele fizice care participa cu intentie frauduloasa si in mod determinant la organizarea unui cartel pot fi sanctionate  cu inchisoarea de la 6 luni la 4 ani sau cu amenda  si interzicerea dreptului de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate  de natura  aceleia de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii.

Nu in ultimul rand,  persoanele fizice sau juridice, care se considera prejudiciate printr-o practica anticoncurentiala, vor putea formula cerere privind acordarea de despagubiri  in termen de 2 ani de la data la care decizia Consiliului Concurentei, pe care se  intemeiaza actiunea  in subsidiar, ramane definitiva si irevocabila. In cazurile  in care instantele nationale aplica, in mod direct, prevederile art. 101 si 102 din TFUE, dupa comunicarea catre parti a hotararii susceptibile de exercitare a unei cai de atac, acestea vor transmite, de  indata, o copie a hotararii catre Comisia Europeana, prin intermediul Consiliului Concurentei.

Dispozitii finale

Se face precizarea ca orice referire din lege la notiunea de “agent economic” se considera a fi facuta la notiunea de “intreprindere”.

In acelasi timp, in privinta investigatiilor deschise anterior de catre Consiliul Concurentei, orice procedura noua intreprinsa de Consiliul Concurentei va fi indeplinita cu respectarea conditiilor si cerintelor impuse prin dispozitiile nou-intrate in vigoare.

Similar articles

New amendments of the public procurement law (Text in Romanian)

In M.Of. nr. 483 din data de 24 mai 2024 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/2024 pentru modificarea si abrogarea unor prevederi din acte normative in domeniul achizitiilor publice si achizitiilor sectoriale (OUG nr. 52/2024). Modificarile vizeaza, asadar,  inclusiv Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice (Legea nr. 98/2016), in scopul asigurarii …

Read article

New thresholds for public procurement and concessions (Text in Romanian)

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L din data de 16 noiembrie 2023 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2023/2495, nr. 2023/2496, nr. 2023/2497 si nr. 2023/2510 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE si 2009/81/CE, ale Parlamentului European si ale Consiliului, in ceea ce priveste pragurile de aplicare pentru …

Read article