In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 314/64 din data de 1 decembrie 2009 a fost publicat Regulamentul (CE) nr. 1177/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009 de modificare a Directivelor 2004/17/CE, 2004/18/CE si 2009/81/CE ale Parlamentului European si ale Consiliului in ceea ce priveste pragurile de aplicare a acestora in cazul procedurilor de atribuire a contractelor de achizitii.
Regulamentul a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 2010, este obligatoriu in toate elementele sale si se aplica direct in toate statele membre.
Fiind direct aplicabil in Romania, Regulamentul modifica pragurile valorice stabilite prin O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, cu privire la:
- transmiterea spre publicare in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) a anunturilor de intentie, de participare si de atribuire;
- aplicarea legislatiei achizitiilor publice contractelor finantate/subventionate cu peste 50% de catre o autoritate contractanta.
Pragurile pentru publicarea anunturilor in JOUE
A. Anunturile de intentie. Pragul de 750.000 euro stabilit prin art. 51 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 pentru publicarea anunturilor de intentie referitoare la contractele/acordurile-cadru de furnizare si de serviciinu se modifica. In schimb, pragul prevazut de acelasi articol pentru contractele/acordurile-cadru de lucrari se diminueaza de la 5.000.000 euro la 4.845.000 euro.
B. Anunturile de participare si de atribuire. Pragurile referitoare la publicarea anunturilor de participare si de atribuire, reglementate prin art. 55 alin. (2) si art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, se modifica dupa cum urmeaza:
- pragul de 400.000 euro prevazut pentru atribuirea contractelor sectoriale de furnizare sau de servicii se micsoreaza la 387.000 euro;
- pragul de 5.000.000 euro prevazut pentru atribuirea contractelor de lucrari se micsoreaza la 4.845.000 euro.
Prin urmare, publicarea in JOUE a anunturilor de participare si a anunturilor de atribuire este obligatorie pentru:
- contractul/acordul-cadru nesectorial de furnizare sau de servicii cu o valoare estimata mai mare decat echivalentul in lei a 125.000 euro;
- contractul/acordul-cadru sectorial de furnizare sau de servicii cu ovaloare estimata mai mare decat echivalentul in lei a 387.000 euro;
- contractul/acordul-cadru de lucrari cu o valoare estimata mai mare decat echivalentul in lei a 4.845.000 euro.
Se impune sa subliniem faptul ca termenele de formulare a contestatiilor sau a actiunilor la instantele judecatoresti, de 10 zile, respectiv de 5 zile, se vor raporta la noile valori estimate ale contractelor/acordurilor-cadru.
C. Contractele de concesiune de lucrari. Pragul de 5.000.000 euro, prevazut de art. 223 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 pentru publicarea in JOUE a anuntului de participare referitor la atribuirea contractelor de concesiune de lucrari publice, a fost de asemenea coborat la 4.845.000 euro.
In mod similar, pragul de 5.000.000 euro impus prin art. 227 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 pentru publicarea anuntului de participare referitor la atribuirea contractelor de achizitie publica de lucrari de catre concesionarii de lucrari publice care nu au calitatea de autoritate contractanta, a scazut la 4.845.000 euro.
Contractele finantate/subventionate cu peste 50% de autoritatile contractante
Prin noile reglementari s-au modificat si pragurile stabilite prin art. 9 lit. c) si c1) din O.U.G. nr. 34/2006 pentru aplicarea legislatiei achizitiilor publice in cazul contractelor atribuite de catre operatori economici care nu au calitatea de autoritate contractanta, dar care sunt finantate/subventionate in mod direct, in proportie de mai mult de 50%, de catre o autoritate contractanta. Aceste praguri au fost diminuate dupa cum urmeaza:
- pentru contractele de lucrari, de la 5.000.000 euro la 4.845.000 euro;
- pentru contractele de servicii, de la 200.000 euro la 193.000 euro.
Pragurile exprimate in moneda nationala
Potrivit Comunicarii Comisiei din data de 2 decembrie 2009, valorile corespunzatoare pragurilor din Directivele 2004/17/CE, 2004/18/CE si 2009/81/CE sunt exprimate in moneda nationala, astfel:
Prag in EUR Prag in RON
125 000 EUR 477 688 RON
193 000 EUR 737 550 RON
387 000 EUR 1 478 921 RON
4 845 000 EUR 18 515 168 RON