In M.Of. nr. 115 din data de 15 februarie 2016 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 66/2016 privind modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.

Modificari si completarile vizeaza, inter alia, urmatoarele aspecte:

  • criteriile de calificare si selectie;
  • factorii de evaluare;
  • pretul aparent neobisnuit de scazut;
  • modificarea ofertelor;
  • documentele constatatoare.

CRITERIILE DE CALIFICARE SI SELECTIE

O prima modificare introdusa de Hotarare se refera la situatia subcontractantilor si a tertilor sustinatori.

Pe de o parte, a fost abrogata prevederea potrivit careia autoritatea contractanta nu are dreptul de a impune indeplinirea unor criterii de calificare pentru eventualii subcontractanti, precum si cea potrivit careia resursele materiale si umane ale subcontractantilor declarati se iau in considerare pentru partea lor de implicare in contractul care urmeaza sa fie indeplinit.

Pe de alta parte, in ipoteza in care ofertantul/candidatul isi demonstreaza situatia economica si financiara si/sau capacitatea tehnica si profesionala prin prezentarea unui angajament de sustinere din partea unui/unor tert/terti, se introduc urmatoarele obligatii si clarificari:

  • ofertantul/candidatul trebuie sa prezinte, alaturi de angajamentul ferm, documentele transmise acestuia de catre tertul/tertii sustinator/sustinatori, din care sa rezulte modul efectiv prin care tertul/tertii sustinator/sustinatori va/vor asigura indeplinirea propriului angajament de sustinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament;
  • in ipoteza in care sustinerea tertului/tertilor vizeaza resurse netransferabile, angajamentul ferm prezentat de ofertant/candidat trebuie sa asigure autoritatii contractante indeplinirea obligatiilor asumate prin acesta, in situatia in care contractantul intampina dificultati pe parcursul derularii contractului;
  • in ipoteza in care sustinerea tertului/tertilor vizeaza indeplinirea unei cerinte de calificare legate de situatia economica si financiara si/sau capacitatea tehnica si/sau profesionala, candidatul/ofertantul poate invoca sustinerea acordata de unul sau mai multi terti, capacitatea acestuia/acestora urmand a fi cumulata cu cea a ofertantului/candidatului in ceea ce priveste respectiva/respectivele cerinta/cerinte.

FACTORII DE EVALUARE

Potrivit reglementarii anterioare, autoritatea contractanta nu avea dreptul de a utiliza criteriile de calificare si selectie drept factori de evaluare a ofertelor.

Potrivit noii reglementari, in cazul in care calitatea personalului ce va realiza efectiv activitatile ce fac obiectul contractului care urmeaza a fi atribuit poate sa aiba un impact semnificativ asupra nivelului de executare a acestuia, factorii de evaluare a ofertelor se pot referi si la organizarea, calificarea si experienta respectivului personal.

Totodata, fara a afecta dreptul autoritatii contractante de a solicita anumite informatii cu scopul verificarii capacitatii tehnice si/sau profesionale a candidatilor/ofertantilor, se specifica faptul ca autoritatea contractanta nu poate folosi calificarea si experienta personalului desemnat pentru a efectua activitatile contractului, ca parte a procesului de calificare si selectie in cadrul procedurii de atribuire a respectivului contract.

In ipoteza in care autoritatea contractanta stabileste cerinte de calificare privind studiile, pregatirea profesionala si calificarea personalului de conducere si ale persoanelor responsabile pentru indeplinirea contractului, aceste cerinte se vor referi la calificarea si experienta profesionala a personalului, in special de conducere, al candidatului/ofertantului, personal care participa constant la activitatile economice ale candidatului/ofertantului si care ocupa posturi/pozitii reprezentate in structura organizatorica a acestuia.

PRETUL APARENT NEOBISNUIT DE SCAZUT

Hotararea elimina neconcordanta existenta intre prevederile O.U.G. nr. 34/2006 si prevederile H.G. nr. 925/2006 privind pragul sub care un pret este considerat a fi aparent neobisnuit de scazut.

MODIFICAREA OFERTELOR

O alta modificare vizeaza modificarile permise asupra ofertelor tehnice si financiare depuse in cadrul procedurii.

Cu privire la propunerea financiara, noua reglementare prevede ca:

  • elementele propunerii financiare si, implicit, pretul total al ofertei, vor fi corectate in cazul existentei unor erori aritmetice care pot fi clarificate cu respectarea principiilor ce guverneaza procedurile de achizitie publica, si cu conditia ca refacerea calculelor aferente sa se realizeze pe baza datelor/informatiilor care sunt cunoscute de catre toti participantii, fie pentru ca sunt prevazute in legislatia aplicabila, fie pentru ca sunt prevazute in documentatia de atribuire si/sau in alte documente prezentate de ofertant;
  • in cazul unei discrepante intre pretul unitar si pretul total, potrivit noii reglementari, va fi luat in considerare pretul unitar, iar pretul total va fi corectat corespunzator, cu exceptia cazului in care documentatia de atribuire prevede explicit ca pretul total, aferent unei activitati din contract, este singurul pret relevant si preturile unitare, daca se solicita, sunt in scopuri de calculare si verificare.

Cu privire la propunerea tehnica, se introduc reguli pentru determinarea abaterilor tehnice minore care pot fi corectate si acceptate fara ca oferta sa fie considerata neconforma.

Astfel, se definesc abaterile tehnice minore ca acele omisiuni/abateri din propunerea tehnica ce au la baza erori materiale evidente si care pot fi completate/corectate intr-un mod care nu conduce in realitate la depunerea unei noi oferte.

Potrivit Hotararii, o modificare a propunerii tehnice nu va putea fi considerata o abatere tehnica minora in urmatoarele situatii:

  • cuantificarea teoretica in valoare monetara a respectivei abateri/omisiuni conduce la eludarea aplicarii acelor prevederi ale O.U.G. nr. 34/2006 care instituie obligatii ale autoritatii contractante in raport cu anumite praguri valorice;
  • in urma corectarii respectivei abateri/omisiuni, se constata ca s-ar schimba clasamentul ofertantilor;
  • modificarea ar presupune o diminuare calitativa in comparatie cu oferta initiala;
  • modificarea vizeaza o parte din oferta pentru care documentatia de atribuire a exclus in mod clar posibilitatea ca ofertantii sa se abata de la cerintele exacte ale respectivei documentatii, iar oferta initiala nu a fost in conformitate cu aceste cerinte.

DOCUMENTELE CONSTATATOARE

Noua reglementare clarifica faptul ca, in ipoteza rezilierii contractului din culpa exclusiva a contractantului, autoritatea contractanta va emite documentul constatator curpinzand informatii referitoare la indeplinirea obligatiilor contractuale de catre contractant, in termen de 14 zile de la data rezilierii.

Spre deosebire de reglementarea anterioara, nu se va mai intocmi un exemplar separat al documentului constatator pentru a fi transmis Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (in prezent, Agentia Nationala pentru Achizitii Publice).

Cu toate acestea, se prevede in mod expres ca autoritatea contractanta are obligatia de a publica in S.E.A.P. documentele constatatoare emise la finalizarea contractelor precum si, daca este cazul, informatiile referitoare la suspendarea sau anularea respectivelor documente.

Nu in ultimul rand, Hotararea introduce o obligatie in sarcina comisiei de evaluare ca, atunci cand ia decizia de respingere a unui candidat/ofertant, pe baza unui asemenea document constatator, sa analizeze daca acesta reflecta indeplinirea conditiilor cumulative prevazute de O.U.G. nr. 34/2006 pentru respingerea unui ofertant, respectiv:

  • ofertantul sa nu isi fi indeplinit sau sa isi fi indeplinit in mod defectuos obligatiile contractuale in ultimii 2 ani;
  • motivele neindeplinirii sau indeplinirii defectuoase a obligatiilor sa fie imputabile ofertantului in cauza si
  • acest fapt sa fi produs sau sa fie de natura sa produca grave prejudicii beneficiarilor acestuia.

DISPOZITII TRANZITORII

Procedurile de atribuire in curs de desfasurare si contractele in curs de executare, la data intrarii in vigoare a Hotararii vor ramane supuse legislatiei in vigoare la data initierii, respectiv a incheierii acestora.

Documentele constatatoare emise inainte de intrarea in vigoare a Hotararii si care pot fi utilizate in vederea determinarii existentei unei cauze de respingere a unui candidat/ofertant, vor fi incarcate in S.E.A.P. de autoritatile contractante in termen de cel mult 30 de zile de la data intrarii in vigoare a Hotararii.

Hotararea va intra in vigoare incepand cu data de 25 februarie 2015.

Similar articles

New amendments of the public procurement law (Text in Romanian)

In M.Of. nr. 483 din data de 24 mai 2024 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/2024 pentru modificarea si abrogarea unor prevederi din acte normative in domeniul achizitiilor publice si achizitiilor sectoriale (OUG nr. 52/2024). Modificarile vizeaza, asadar,  inclusiv Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice (Legea nr. 98/2016), in scopul asigurarii …

Read article

New thresholds for public procurement and concessions (Text in Romanian)

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L din data de 16 noiembrie 2023 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2023/2495, nr. 2023/2496, nr. 2023/2497 si nr. 2023/2510 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE si 2009/81/CE, ale Parlamentului European si ale Consiliului, in ceea ce priveste pragurile de aplicare pentru …

Read article