In M.Of. nr. 483 din data de 24 mai 2024 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/2024 pentru modificarea si abrogarea unor prevederi din acte normative in domeniul achizitiilor publice si achizitiilor sectoriale (OUG nr. 52/2024).
Modificarile vizeaza, asadar, inclusiv Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice (Legea nr. 98/2016), in scopul asigurarii unei abordari unitare cu privire la aplicarea corespunzatoare a prevederilor legale care transpun legislatia europeana in materia achizitiilor publice/sectoriale.
Actul normativ a fost adoptat la initiativa Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice, in scopul conformarii de urgenta la Scrisoarea de punere in intarziere transmisa de Comisia Europeana din data de 18.10.2023 privind neconformitatea legislatiei romanesti privind achizitiile publice/sectoriale cu legislatia europeana in domeniul achizitiilor publice si sectoriale (cauza INFR/2023/2114).
Elementele de noutate din Legea nr. 98/2016 vizeaza aspecte precum:
- negocierea fara publicarea prealabila;
- serviciile sociale si alte servicii specifice;
- sustinerea unui tert;
- criteriile de atribuire;
- modificarea contractului de achizitie publica/acordului-cadru.
NEGOCIEREA FARA PUBLICAREA PREALABILA
Modificarile privesc cazul de negociere fara publicare prealabila a unui anunt de participare ca o masura absolut necesara atunci cand perioadele de aplicare a procedurilor de licitatie deschisa, licitatie restransa, negociere competitiva sau procedura simplificata nu pot fi respectate din motive de extrema urgenta, determinate de evenimente imprevizibile si care nu se datoreaza sub nicio forma unei actiuni sau inactiuni a autoritatii contractante.
Este indepartata astfel modificarea adusa prin Legea nr. 208/2022, revenindu-se, similar unei forme anterioare, la conditia ca situatiile invocate pentru a justifica extrema urgenta sa nu se datoreze sub nicio formă unei actiuni sau inactiuni a autoritatii contractante.
Totodata, se abroga prevederea potrivit careia rezilierea, rezolutiunea, denuntarea unilaterala sau incetarea anticipata din culpa antreprenorului a contractelor de achizitie publica aferenta proiectelor de infrastructura de transport si/sau drumuri judete sunt asimilate cazului de negociere.
SERVICII SOCIALE SI ALTE SERVICII SPECIFICE
A fost clarificat faptul ca criteriile de atribuire „cel mai bun raport calitate-pret” sau „cel mai bun raport calitate-cost” sunt utilizate doar pentru atribuirea contractelor de achizitie publica/acordurilor-cadru avand ca obiect servicii sociale si alte servicii specifice, avand o valoare estimata egala sau mai mare decat pragul valoric prevazut la art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016.
SUSTINEREA UNUI TERT
Se abroga definitia experientei profesionale relevante cu privire la care operatorul economic poate sa se bazeze pe capacitatea tertului sustinator doar atunci cand acesta va desfasura efectiv lucrarile sau serviciile.
CRITERII DE ATRIBUIRE
Modificarile vizeaza armonizarea unor prevederi legale si extinderea obligatiei de a aplica criteriile de atribuire „cel mai bun raport calitate-pret” sau „cel mai bun raport calitate-cost”. Potrivit noii reglementarii, criteriile de atribuire „cel mai bun raport calitate-pret” sau „cel mai bun raport calitate-cost” se aplica obligatoriu in cazul contractelor/acordurilor-cadru de produse care au impact asupra mediului pe durata intregului ciclu de viata, si nu doar in cazul contractelor de achizitie publica verzi.
Totodata, este prevazuta o exceptie de la obligatia autoritatii contractante de a nu utiliza costul cel mai scazut/pretul cel mai scazut drept criteriu de atribuire in cazul anumitor categorii de contracte de achizitie publica/acorduri-cadru: aplicarea procedurii de negociere fara publicarea prealabila a unui anunt de participare de la art. 104 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016.
MODIFICAREA CONTRACTULUI DE ACHIZITIE PUBLICA/ACORDULUI-CADRU
Sunt modificate/abrogate o serie de dispozitii referitoare la ajustarea pretului contractului de achizitie publica/acordului-cadru:
- este abrogata posibilitatea ajustarii pretului in mod direct in cazul in care au loc modificari legislative sau au fost emise de catre autoritatile locale acte administrative care au ca obiect instituirea, modificarea sau renuntarea la anumite taxe/impozite locale, al caror efect se reflecta in cresterea/diminuarea costurilor pe baza carora s-a fundamentat pretul acordului-cadru/contractului;
- este abrogata obligatia autoritatii contractante de a ajusta pretul contractului in situatia in care: (i) durata de derulare a procedurii de atribuire a contractului de achizitie publica se prelungeste peste durata de valabilitate a ofertei, stabilita initial prin documentatia de atribuire, din motive care nu sunt imputabile contractantului; sau (ii) durata de furnizare/prestare/executie prevazuta in contract se prelungeste, iar aceasta prelungire nu se datoreaza responsabilitatii contractuale a contractantului;
- este abrogata exceptarea de la interdictia modificarii preturilor din oferta in functie de variatiile preturilor practicate de furnizorii de la care contractantul se aprovizioneaza a situatiilor cauzate de forta majora, caz fortuit sau schimbari exceptionale ale imprejurarilor care ar face vadit injusta obligarea contractantului la pastrarea preturilor initiale;
- este abrogata posibilitatea ajustarii pretul contractului, pentru a distribui in mod echitabil intre parti pierderile si beneficiile ce rezulta din schimbarea imprejurarilor, daca derularea contractului a devenit excesiv de oneroasa datorita unei schimbari exceptionale a imprejurarilor care ar face vadit injusta obligarea contractantului la pastrarea preturilor initiale, cum ar fi, dar fara a se limita la schimbarea cauzata de forta majora sau cazul fortuit;
- este stabilit dreptul autoritatilor contractante de a include clauze de ajustare/revizuire, la contractele de servicii/furnizare, cu o durata de pana la 24 de luni; pentru cele care depasesc 24 de luni, autoritatea are obligatia de a include astfel de clauze.
DISPOZITII TRANZITORII
Prevederile OUG nr. 52/2024 se aplica:
- contractelor de achizitie publica/sectoriala/acordurilor-cadru incheiate dupa data intrarii sale in vigoare;
- in cazul modificarii contractelor de achizitie publica/sectoriala/acordurilor-cadru aflate in derulare la data intrarii acesteia in vigoare; si
- procedurilor de atribuire care se afla in etapa anterioara datei-limita de depunere a ofertelor; in cazul acestora, autoritatea/entitatea contractanta este obligata sa intreprinda diligentele necesare in vederea aplicarii in mod corespunzator a OUG nr. 52/2024.