In M.Of. nr. 621 din data de 7 iulie 2023 a fost publicat Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 82/2023 privind aprobarea Procedurii aplicabile beneficiarilor privati pentru atribuirea contractelor de furnizare, de servicii sau lucrari finantate din fonduri europene dedicate afacerilor interne 2021-2027 (Ordinul nr. 82/2023).
DOMENIUL DE APLICARE
Ordinul nr. 82/2023 se aplica de beneficiarii privati care efectueaza achizitii pentru implementarea proiectelor cofinantate/finantate din programele nationale Afaceri interne care beneficiaza de sprijin din fondurile europene dedicate afacerilor interne 2021-2027, respectiv:
- Fondul pentru azil, migratie si integrare, instituit de Regulamentul (UE) 2021/1.147 al Parlamentului European si al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituire a Fondului pentru azil, migratie si integrare;
- Instrumentul de sprijin financiar pentru managementul frontierelor si politica de vize, instituit de Regulamentul (UE) 2021/1.148 al Parlamentului European si al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituire, ca parte a Fondului de management integrat al frontierelor, a Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor si politica de vize; si
- Fondul pentru securitate interna, instituit de Regulamentul (UE) 2021/1.149 al Parlamentului European si al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituire a Fondului pentru securitate interna.
Prin exceptie, procedura aprobata de Ordinul 82/2023 nu se aplica:
- achizitiilor in cadrul proiectelor cofinantate/finantate din programele nationale Afaceri interne, initiate sau implementate de organizatiile internationale, inclusiv agentiile acestora, ale caror sisteme de control intern au fost evaluate pozitiv de catre Comisia Europeana;
- in cazul achizitiilor de servicii sau lucrari, daca sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute la art. 6 alin. (1) sau (3) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice;
- in cazul in care beneficiarii privati se asociaza cu entitati care au calitatea de autoritate contractanta in sensul art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice; in acest caz, beneficiarii au obligatia sa aplice prevederile Legii nr. 98/2016.
TIPURILE DE ATRIBUIRE A UNEI ACHIZITII
Ordinul nr. 82/2023 reglementeaza si detaliaza reguli si etape minime privind urmatoarele tipuri de atribuire a unei achizitii:
- achizitia directa simpla;
- achizitie directa;
- achizitia competitiva; si
- negocierea directa.
CONTESTAREA
Potrivit reglementarii, operatorii economici care identifica erori sau sunt nemultumiti de modul in care s-a desfasurat procedura privind achizitia competitiva:
- pot solicita beneficiarului privat reanalizarea/reverificarea/reevaluarea ofertei; sau
- se pot adresa instantelor de judecata competente pentru solutionarea cauzei.
Nu au competente privind solutionarea contestatiilor in contextul derularii procedurii privind achizitia competitiva nici autoritatile responsabile de program si nici Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor.
Totodata, Ordinul nr. 82/2023 cuprinde reguli cu privire la verificarile efectuate de autoritatile responsabile de program, corectiile financiare aplicabile si principiile aplicabile.
Textul integral al Ordinului nr. 82/2023 este disponibil aici.