In M.Of. nr. 84 din data de 30 ianuarie 2015 a fost publicata Ordonanta Guvernului nr. 12/2015 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta.

Ordonanta vizeaza aspecte precum:

  • definitii;
  • beneficiarii finantarii;
  • bugetele ordonatorilor principali de credite cu rol de Autoritate de management pentru programele operationale care utilizeaza mecanismul platii indirecte;
  • mecanismul decontarii cererilor de plata.

DEFINITII

Un prim element de noutate vizeaza definitia cererilor de plata. Potrivit  Ordonantei, acestea sunt definite drept cereri depuse de catre beneficiarii proiectelor finantate din instrumente structurale, atat in calitatea lor de beneficiari unici, cat si in cea de lideri de parteneriate, prin care acestia solicita autoritatilor de management virarea sumelor necesare pentru plata cheltuielilor rambursabile, reprezentand cheltuieli eligibile aferente instrumentelor structurale si cofinantarii publice asigurate de la bugetul de stat, precum si pentru plata contravalorii taxei pe valoarea adaugata considerate neeligibila, aferenta cheltuielilor eligibile.

De asemenea, cererile vor fi depuse de catre beneficiari unici sau lideri de parteneriate in cadrul contractelor/deciziilor/ordinelor de finantare, in baza facturilor, facturilor de avans sau statelor privind plata salariilor, statelor/centralizatoarelor pentru acordarea burselor, subventiilor si premiilor, stabilite conform contractelor/deciziilor/ ordinelor de finantare, dupa caz, acceptate la plata fie de catre beneficiarii unici, fie de catre oricare dintre membrii parteneriatelor, dupa caz.

BENEFICIARII FINANTARII

Conform prevederilor Ordonantei, se asigura integral din bugetul Ministerului Transporturilor sumele necesare finantarii valorii totale a proiectelor proprii si a proiectelor ai caror beneficiari sunt:

  • Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania – S.A., Compania Nationala de Cai Ferate «C.F.R.» – S.A., Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori «C.F.R. Calatori» – S.A., Societatea Comerciala de Transport cu Metroul Bucuresti «Metrorex» – S.A., Regia Autonoma «Administratia Fluviala a Dunarii de Jos» Galati, Compania Nationala «Administratia Porturilor Maritime» – S.A. Constanta, Compania Nationala «Administratia Porturilor Dunarii Maritime» – S.A. Galati, Compania Nationala «Administratia Porturilor Dunarii Fluviale» – S.A. Giurgiu, Compania Nationala «Administratia Canalelor Navigabile» – S.A., Compania Nationala «Aeroportul International Henri Coanda – Bucuresti» – S.A., Societatea Nationala «Aeroportul International Bucuresti Baneasa – Aurel Vlaicu» – S.A., Societatea Nationala «Aeroportul International Mihail Kogalniceanu – Constanta» – S.A., Societatea Nationala «Aeroportul International Timisoara – Traian Vuia» – S.A., Centrul National de Calificare si Instruire Feroviara – CENAFER;
  • Autoritatea Feroviara Romana – AFER, pentru realizarea proiectelor de importanta nationala, precum si cele pentru integrarea sistemului de transport feroviar al Romaniei in sistemul de transport feroviar european, potrivit prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 95/1998 privind infiintarea unor institutii publice in subordinea Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, aprobata cu modificari prin Legea nr. 3/2002, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • Autoritatea Navala Romana, pentru realizarea proiectelor finantate potrivit prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 1.133/2002 privind organizarea si functionarea Autoritatii Navale Romane, cu modificarile ulterioare;
  • Compania Nationala de Radiocomunicatii Navale «Radionav» – S.A., pentru realizarea proiectelor finantate potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din Hotararea Guvernului nr. 525/1998 privind infiintarea Companiei Nationale de Radiocomunicatii Navale «Radionav» – S.A. Constanta.

BUGETELE ORDONATORILOR PRINCIPALI DE CREDITE

In ceea ce priveste bugetele ordonatorilor principali de credite cu rol de Autoritate de management pentru programele operationale care utilizeaza mecanismul platii indirecte, suplimentar celor mentionate si in reglementarea anterioara, acestea vor cuprinde inclusiv sumele rezultate din aplicarea dobanzii datorate pentru neachitarea la termen a creantelor bugetare aferente sumelor necesare pentru finantarea cheltuielilor efectuate de beneficiari si sumelor necesare acoperirii corectiilor financiare sau reducerilor procentuale stabilite in aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, anulate partial ori integral, in cazul pronuntarii unor hotarari judecatoresti definitive.

MECANISMUL DECONTARII CERERILOR DE PLATA

De asemenea, modificarile introduse prin Ordonanta vizeaza mecanismul decontarii cererilor de plata.

Exempli gratia, potrivit Ordonantei, in cazul proiectelor implementate in parteneriat, situatia centralizatoare transmisa de autoritatile de management este insotita de notificari intocmite distinct pentru fiecare partener, inclusiv pentru sumele cuvenite liderului de parteneriat in calitate de beneficiar, in situatia in care au fost aprobate prin cererile de plata si sume cuvenite liderului. Notificarile trebuie transmise de liderul de parteneriat partenerilor, in maximum o zi lucratoare de la primire si vor contine cel putin urmatoarele elemente:

  • numarul si data facturilor si ale facturilor de avans;
  • codul de identificare fiscala si denumirea furnizorilor de bunuri/prestatorilor de servicii/executantilor de lucrari;
  • suma aferenta fiecarei facturi, inclusiv facturilor de avans, care trebuie sa se plateasca de partener/lider de parteneriat in calitate de beneficiar din suma primita de la Autoritatea de management prin intermediul liderului de parteneriat, detaliata pe cheltuiala eligibila si contravaloarea taxei pe valoarea adaugata aferente intregii cheltuieli eligibile;
  • suma aferenta fiecarei facturi, inclusiv facturilor de avans, care trebuie sa se plateasca de partener/lider de parteneriat in calitate de beneficiar din contributia acestuia, detaliata pe contributia proprie eligibila si alte cheltuieli decat cele eligibile, contravaloarea taxei pe valoarea adaugata aferente cheltuielilor, altele decat cele eligibile, precum si contravaloarea taxei pe valoarea adaugata aferente cheltuielilor eligibile pentru parteneri;
  • numarul contului distinct de disponibil, codul IBAN si codul de identificare fiscala al ordonatorului de credite cu rol de Autoritate de management in care unitatile Trezoreriei Statului vor restitui sumele in situatia in care nu au fost respectate prevederile legale.

Similar articles

New amendments of the public procurement law (Text in Romanian)

In M.Of. nr. 483 din data de 24 mai 2024 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/2024 pentru modificarea si abrogarea unor prevederi din acte normative in domeniul achizitiilor publice si achizitiilor sectoriale (OUG nr. 52/2024). Modificarile vizeaza, asadar,  inclusiv Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice (Legea nr. 98/2016), in scopul asigurarii …

Read article

New thresholds for public procurement and concessions (Text in Romanian)

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L din data de 16 noiembrie 2023 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2023/2495, nr. 2023/2496, nr. 2023/2497 si nr. 2023/2510 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE si 2009/81/CE, ale Parlamentului European si ale Consiliului, in ceea ce priveste pragurile de aplicare pentru …

Read article