In M.Of. nr. 784 din data de 4 noiembrie 2011 a fost publicat Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei nr. 44/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a pietei de certificate verzi.
Certificatul verde este titlul ce atesta producerea din surse regenerabile de energie a unei cantitati de energie electrica.
Astfel, sunt reglementate in principal:
- modul de organizare si functionare a pietei de certificate verzi;
- participantii la piata de certificate verzi;
- functionarea pietei contractelor bilaterale de certificate verzi;
- functionarea pietei centralizate de certificate verzi;
- solutionarea disputelor aparute pe piata de certificate verzi.
Modul de organizare si functionare a pietei de certificate verzi
Piata de certificate verzi (denumita in continuare „PCV”) este o piata concurentiala, separata de piata de energie electrica, unde se tranzactioneaza certificate verzi aferente energiei electrice din resurse regenerabile de energie (denumita in continuare „E-SRE”) care beneficiaza de sistemul de promovare a E-SRE instituit prin Lege.
PCV are doua componente:
- piata centralizata de certificate verzi (denumita in continuare „PCCV”);
- piata contractelor bilaterale de certificate verzi (denumita in continuare „PCBCV”).
Participantii la piata de certificate verzi
In cadrul sistemului de tranzactionare a certificatelor verzi sunt implicati:
- participantii la piata, care tranzactioneaza certificate verzi;
- operatorul pietei de certificate verzi, ca administrator al PCV.
Participantii la PCV sunt producatorii de E-SRE si furnizorii de energie electrica.
Operatorii economici participanti au obligatia de a se inregistra la PCV. Pentru a se inscrie la PCV, operatorii economici se adreseaza in scris operatorului pietei de certificate verzi si semneaza cu acesta conventia de participare la PCV.
Operatorul pietei de certificate verzi infiinteaza si actualizeaza ori de cate ori este cazul registrul certificatelor verzi.
In registrul certificatelor verzi (denumit in continuare „RCV”), operatorul pietei de certificate verzi consemneaza urmatoarele informatii:
- participantii la PCV, codurile numerice ale certificatelor verzi din contul fiecarui participant, precum si starea fiecarui certificate verde (valabil, transferat, vandut, consumat sau anulat);
- numarul de certificate verzi vandute/cumparate de pe PCBCV si PCCV, inregistrate dupa primirea confirmarii de plata/incasare;
- evidenta tuturor certificatelor verzi tranzactionate pe PCBCV si PCCV;
- alte informatii necesare in procesul de validare a ofertelor pe PCCV.
Functionarea pietei contractelor bilaterale de certificate verzi
Pe piata contractelor bilaterale de certificate verzi participantii sunt liberi sa se angajeze in tranzactii bilaterale cu certificate verzi. Pe PCBCV se incheie contracte de vanzare-cumparare de certificate verzi intre participantii la PCV, la preturi negociate, pe durate determinate.
Vanzatorul de certificate verzi are urmatoarele drepturi:
- sa incheie unul sau mai multe contracte bilaterale;
- sa incaseze contravaloarea certificatelor verzi vandute, la termenele prevazute in contract;
- sa consulte, ori de cate ori considera necesar, informatiile din RCV referitoare la situatia certificatelor verzi pe care acesta le detine asupra tranzactiilor efectuate intr-o anumita perioada de timp;
- sa solicite corectarea oricarei inexactitati din RCV identificate in contul sau.
Vanzatorul de certificate verzi are urmatoarele obligatii:
- sa se inregistreze la PCV in conditiile impuse de legislatie;
- sa transmita la OPCV informatiile referitoare la tranzactiile efectuate prin contractele bilaterale incheiate (numarul de certificate verzi tranzactionate si codurile numerice ale acestora), inclusiv confirmarile privind stingerea obligatiilor de plata intre parti corespunzatoare certificatelor verzi tranzactionate, in termen de 5 zile calendaristice de la realizarea acestora;
- sa transmita la ANRE contractele bilaterale, in termen de 5 zile calendaristice de la incheierea acestora;
- sa factureze contravaloarea certificatelor verzi vandute PCBCV, respectand termenele si conditiile impuse prin contract.
Cumparatorul de certificate verzi are urmatoarele drepturi:
- sa incheie unul sau mai multe contracte bilaterale;
- sa vanda altor cumparatori certificate verzi cumparate in plus fata de cota anuala obligatorie cu incadrarea in scala de pret legal stabilita;
- sa utilizeze certificatele verzi cumparate intr-un an suplimentar fata de cota obligatorie pentru indeplinirea obligatiilor aferente anului urmator, daca acestea isi pastreaza valabilitatea;
- sa consulte, ori de cate ori considera necesar, informatiile din RCV referitoare la situatia certificatelor verzi pe care acesta le detine asupra tranzactiilor efectuate intr-o anumita perioada de timp;
- sa solicite corectarea oricarei inexactitati din RCV identificate in contul sau.
Cumparatorul de certificate verzi are urmatoarele obligatii:
- sa se inregistreze la PCV in conditiile impuse de legislatie;
- sa raspunda cerintelor OPCV referitoare la confirmarea tranzactiilor efectuate si a platilor efectuate pentru aceste tranzactii;
- sa achite contravaloarea certificatelor verzi cumparate din piata contractelor bilaterale, respectand termenele si conditiile impuse prin contract.
Functionarea pietei centralizate de certificate verzi
A. Reguli de functionare a PCCV
PCCV are ca scop punerea la dispozitia participantilor a unui cadru concurential de tranzactionare a certificatelor verzi transparent, nediscriminatoriu, cu lichiditate ridicata, oferind acestora un pret de referinta pentru incheierea contractelor bilaterale.
Operatorul pietei de certificate verzi asigura organizarea si administrarea cadrului de tranzactionare a certificatelor verzi pe PCCV. Tranzactiile pe PCCV se incheie cel putin o data pe luna, in baza ofertelor de vanzare-cumparare transmise de participantii la piata.
Participarea la PCCV este voluntara si este permisa participantilor PCV inregistrati. Participantul implicat in tranzactia incheiata pe PCCV are obligatia de a vinde/achizitiona certificate verzi, in functie de tipul de oferta (de vanzare sau de cumparare).
Participantii la PCCV au urmatoarele drepturi:
- sa transmita oferte de vanzare-cumparare de certificate verzi in intervalul de ofertare, conform procedurii proprii elaborate de OPCV si avizate de ANRE;
- sa primeasca confirmari de tranzactie de la OPCV asupra certificatelor verzi tranzactionate si a preturilor de tranzactionare ale acestora, dupa fiecare sesiune de tranzactionare pe PCCV;
- sa vanda altor cumparatori certificatele verzi cumparate suplimentar fata de cota anuala obligatorie la preturi cuprinse intre valoarea minima si maxima de tranzactionare a certificatelor verzi stabilite prin Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie;
- sa utilizeze certificatele verzi cumparate intr-un an suplimentar fata de cota obligatorie pentru indeplinirea obligatiilor aferente anului urmator, daca acestea isi pastreaza valabilitatea;
- sa consulte, ori de cate ori considera necesar, informatiile din RCV referitoare la situatia certificatelor verzi pe care acesta le detine, asupra tranzactiilor efectuate intr-o anumita perioada de timp;
- sa solicite corectarea oricarei inexactitati din RCV identificate in contul sau.
Participantii la PCCV au urmatoarele obligatii:
- sa se inregistreze la PCV;
- sa transmita la OPCV, dupa fiecare sesiune de tranzactionare, confirmarile de incasare/plata a contravalorii corespunzatoare certificatelor verzi tranzactionate, in luna precedenta, pe PCCV.
B. Retragerea, suspendarea si revocarea participantilor de la tranzactiile de pe PCCV
Participantul se poate retrage din proprie initiativa de la PCCV in baza unei instiintari in scris, semnata de reprezentantul autorizat al participantului la piata.
OPCV poate suspenda un participant la tranzactionarea pe PCCV in urmatoarele cazuri:
- nu respecta obligatiile prevazute in conventia de participare la PCV;
- este gasit de 3 ori vinovat de nerespectarea regulilor aplicabile pentru PCCV;
- are un comportament anticoncurential/a uzitat de practici ce au dus la manipularea PCCV, la solicitarea Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei sau a Consiliului Concurentei;
- nu isi achita obligatiile de plata ce ii revin pe PCCV.
Masura suspendarii se dispune pe o perioada de pana la 3 luni, iar in situatia in care, la finalul acestei perioade, participantul nu poate dovedi ca a inlaturat cauzele care au dus la suspendarea sa, OCPV va revoca participarea acestuia la PCCV.
Participantul retras/suspendat/revocat de la participarea la PCCV nu mai are dreptul sa transmita noi oferte pe PCCV, ofertele anterioare validate pentru sesiunea de tranzactionare curenta fiind considerate drept automat anulate.
C. Ofertarea, confirmarea si acceptarea tranzactiilor pe PCCV
Ofertele transmise de participantii la PCCV reprezinta angajamente ferme ale acestora, pretul din aceste oferte incadrandu-se in scala de pret a certificatelor verzi.
Ofertele trebuie sa contina cel putin urmatoarele informatii:
- codul de identificare pe PCV al participantului;
- ziua de tranzactionare pentru care este valabila oferta;
- tipul ofertei – oferta de cumparare sau oferta de vanzare;
- numarul de certificate verzi de tranzactionat si pretul acestora.
Pe baza ofertelor validate, operatorul pietei de certificate verzi stabileste, pentru fiecare zi de tranzactionare, curba ofertei, curba cererii, pretul de inchidere al pietei si numarul de certificate verzi tranzactionate.
In urmatoarele situatii, tranzactiile pe PCCV nu pot avea loc:
- curba ofertei nu se intersecteaza cu curba cererii si pretul cel mai mic din oferta agregata de vanzare este mai mare decat pretul cel mai mare din oferta agregata de cumparare;
- oferta este zero;
- cererea este zero;
- toate ofertele pentru sesiunea de tranzactionare respectiva se anuleaza, certificatele verzi netranzactionate in aceste conditii putand fi tranzactionate in sesiunile de tranzactionare urmatoare.
D. Decontarea si plata pe PCCV
Fiecare participant la tranzactionarea de certificate verzi pe PCCV primeste, la finalul sesiunii de tranzactionare, note de decontare in baza carora vanzatorul este obligat sa emita facturile catre cumparator.
Daca un cumparator nu achita factura pana la data scadenta mentionata in factura, acesta plateste o dobanda de intarziere de 0,04% pe zi, iar in situatia in care nu achita factura in termen de 30 de zile de la scadenta este suspendat din PCCV si se anuleaza tranzactiile neachitate.
Operatorul pietei de certificate verzi transfera certificatele verzi din contul vanzatorului in contul cumparatorului, dupa primirea confirmarilor de plata/incasare de la partile implicate in tranzactie.
Solutionarea disputelor aparute pe piata certificatelor verzi
Orice neintelegere sau disputa care poate aparea pe PCV va fi solutionata pe cale amiabila intre partile implicate, in termen de cel mult 15 zile de la data aparitiei unei astfel de neintelegeri sau/si dispute.
Daca neintelegerea/divergenta respectiva nu a putut fi rezolvata, pana la expirarea termenului de 15 zile, pe cale amiabila, se va apela la Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, in conformitate cu regulile de procedura arbitrala ale acestei curti prevazute de lege.
Prin exceptie, in cuprinsul contractelor bilaterale incheiate pe PCBCV, partile pot stabili, de comun acord, alte organe sau entitati de arbitraj pentru rezolvarea divergentelor.