In M.Of. nr. 49 din data de 18 ianuarie 2019 a fost publicat Ordinul comun al presedintelui Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice si al presedintelui Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza nr. 2717/318/2018 privind revizuirea ratei de actualizare ce va fi utilizata la atribuirea contractelor de achizitie publica (Ordinul).
Potrivit Ordinului, rata care se utilizeaza pentru calcularea costurilor pe ciclul de viata al achizitiei in cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica/acordurilor-cadru ce au drept criteriu de atribuire “costul cel mai scazut” in anul 2019 este de 5,6%.
In ceea ce priveste domeniul de aplicare, aceasta rata este utilizata in procesul de atribuire a contractelor de achizitie publica/acordurilor-cadru finantate exclusiv de la bugetul de stat.
In cazul contractelor de achizitie publica finantate din fonduri europene nerambursabile pentru care procedura de atribuire se initiaza in anul 2019, iar criteriul de atribuire este “costul cel mai scazut”, ramane aplicabila rata de actualizare precizata ca recomandare de catre Comisia Europeana in Guide to Cost-Benefit Analysis of Investment Projects Economic appraisal tool for Cohesion Policy 2014-2020, respectiv de 4% pentru fiecare an aferent perioadei 2017-2020.