In M.Of. nr. 328 din data de 14 mai 2015 a fost publicat Ordinul ministrului finantelor publice nr. 528/2015 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor reprezentand taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, platite in plus sau necuvenit si pentru care nu exista obligatia de declarare.

DOMENIUL DE APLICARE

Ordinul reglementeaza modalitatea in care contribuabilii pot solicita restituirea:

  • sumelor platite la bugetul de stat in plus fata de obligatia legala, si
  • sumelor platite in vederea realizarii unei prestatii care nu a mai fost efectuata si pentru care nu exista obligatia de declarare,

astfel cum au fost acestea incasate de autoritatile si institutiile publice[1].

Contribuabilii care au achitat, fara temei legal, sume reprezentand impozite, taxe, contributii si alte venituri la bugetul general consolidat au dreptul la restituirea acestor sume. Potrivit Codului de procedura fiscala, contribuabilii au dreptul la restituirea urmatoarelor sume:

  • cele platite fara existenta unui titlu de creanta;
  • cele platite in plus fata de obligatia fiscala;
  • cele platite ca urmare a unei erori de calcul;
  • cele platite ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale;
  • cele de rambursat de la bugetul de stat;
  • cele stabilite prin hotarari ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
  • cele ramase dupa efectuarea distribuirii sumelor realizate prin executare silita;
  • cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din retinerile prin poprire, dupa caz, in temeiul hotararii judecatoresti prin care se dispune desfiintarea executarii silite.

PROCEDURA DE RESTITUIRE

Potrivit Ordinului, in vederea restituirii sumelor platite in plus sau necuvenit la bugetul de stat, contribuabilul trebuie sa depuna o cerere de restituire la autoritatea sau institutia publica care nu a realizat prestatia solicitata sau la care contribuabilul a efectuat o plata in plus fata de obligatia legala.

Contribuabilul va trebui sa anexeze la cerere documentele de plata care sa cuprinda anumite elemente obligatorii, printre care: suma si natura creantei solicitate, motivul pentru care se solicita restituirea, temeiul legal al solicitarii si documente justificative, dupa caz.

In cazul in care contribuabilul are obligatii fiscale restante, suma solicitata prin cerere se va restitui numai dupa compensarea cu obligatiile fiscale restante.

Cererea de restituire se va solutiona in termen de 45 de zile de la inregistrarea acesteia la compartimentul cu atributii de compensare/restituire sau la unitatea Trezoreriei Statului care va efectua restituirea sumei, dupa caz.

Restituirea sumelor se efectueaza, ca regula, prin decontare bancara, cu exceptia sumelor mai mici de 500 de lei care, in cazul contribuabililor persoane fizice, se pot restitui in numerar la ghiseul unitatii Trezoreriei Statului competente.

FORMULARE APLICABILE

Prin Ordin se aproba si formularele necesare aplicarii procedurii de restituire a sumelor platite in plus sau necuvenit la bugetul de stat, dupa cum urmeaza:

  • cererea de restituire a unor sume reprezentand taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, platite in plus sau necuvenit si pentru care nu exista obligatia de declarare;
  • dispozitia de restituire a unor sume reprezentand taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, platite in plus sau necuvenit si pentru care nu exista obligatia de declarare;
  • instiintarea de restituire a unor sume reprezentand taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, platite in plus sau necuvenit si pentru care nu exista obligatia de declarare.

 


[1]Altele decat cele prevazute de Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2465/2010 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor aferente veniturilor incasate din activitatea desfasurata de autoritatile si institutiile publice reorganizate ca institutii publice finantate integral de la bugetul de stat, potrivit anexelor nr. 1 si 2 la Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International.

Similar articles

New amendments of the public procurement law (Text in Romanian)

In M.Of. nr. 483 din data de 24 mai 2024 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/2024 pentru modificarea si abrogarea unor prevederi din acte normative in domeniul achizitiilor publice si achizitiilor sectoriale (OUG nr. 52/2024). Modificarile vizeaza, asadar,  inclusiv Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice (Legea nr. 98/2016), in scopul asigurarii …

Read article

New thresholds for public procurement and concessions (Text in Romanian)

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L din data de 16 noiembrie 2023 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2023/2495, nr. 2023/2496, nr. 2023/2497 si nr. 2023/2510 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE si 2009/81/CE, ale Parlamentului European si ale Consiliului, in ceea ce priveste pragurile de aplicare pentru …

Read article